Rămâneți aproape când familia vorbește mai multe limbi
Când nepoții răspund într-o limbă pe care bunicii nu o citesc, firul se rupe. Iată cum îl păstrezi.
Prăpastia lingvistică dintre generații
În multe familii stabilite în străinătate, copiii cresc în limba țării și o înțeleg pe jumătate pe cea a bunicilor. Grupul familiei devine un amestec din care unii se retrag.
Românii plecați în Italia, Spania sau Germania cunosc bine situația: bunicii rămași acasă scriu în română, iar copiii, școliți în altă limbă, răspund tot mai des în limba țării lor de adopție. Nu e o problemă de afecțiune, ci de limbă.
Obiceiuri care apropie
Câteva gesturi mici, repetate zilnic, țin firul întreg:
- Fiecare scrie în limba în care se simte cel mai bine: un mesaj firesc e mai bun decât unul corect, dar rigid.
- Pozele și vocalele nu se traduc: trec peste tot.
- Cuvintele de alint și expresiile familiei merită păstrate așa cum sunt.
- Un salut în limba celuilalt, chiar stângaci, face mereu plăcere.
O zi obișnuită
Bunica trimite dimineața o poză din grădină și două rânduri. Nepotul, plecat departe, răspunde cu o poză de la prânz și câteva cuvinte în română. Nimeni nu are nevoie de fraze complicate: contează să vă spuneți mereu că sunteți împreună.
De sărbători sau la evenimente, familia scrie mult. Atunci e bine să stabiliți dinainte cine face anunțul oficial, iar ceilalți să răspundă în limba în care se simt bine.
Nu corectați greșelile celorlalți în fața grupului; o corectură blândă, în privat, e mai bine primită.
Cu oKiKo
Fiecare vede conversația în limba lui: bunica citește în română, nepotul răspunde în italiană sau în orice altă limbă, iar fiecare primește traducerea celuilalt. Originalul rămâne la o atingere distanță, ca să păstrați cuvintele familiei exact cum au fost scrise.